În 2017, în județul Tulcea, 20 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere

În urma accidentului, conducătoarea auto a decedat. FOTO ISU Delta Tulcea

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea desfășoară acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație pe drumurile publice.

Potrivit statisticilor, în anul 2017, la nivel județean s-au produs 83 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 20 de persoane şi rănirea gravă a 76 de persoane, principalele trei cauze generatoare ale acestora fiind abaterile săvârșite de către pietoni, depășirea vitezei legale și neacordarea priorității de trecere.
Astfel că poliţiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea desfășoară activităţi preventiv – reactive pe raza municipiului Tulcea, oraș Babadag, Măcin, Isaccea și în mediul rural, inclusiv pe străzile care prezintă risc crescut de accidente.

Obiectivul acestei acțiuni este combaterea neacordării priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept și pietonilor aflați în traversarea regulamentară a drumului public.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*