17 percheziții în Tulcea și alte județe la persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda Accidentul

Înșelăciuni prin metoda Accidentul. FOTO Osama Saeed

Polițiștii din Prahova și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale efectuează 17 percheziții la persoane bănuite de înșelăciuni prin metoda accidentul. 15 mandate de aducere vor fi puse în executare.

La data de 21 iunie, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova efectuează 17 percheziții în județele Constanța, Teleorman, Giurgiu și Tulcea, la persoane bănuite de înșelăciuni.

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada februarie – iunie, persoanele în cauză ar fi săvârșit 54 de fapte de înșelăciune.

Acestea ar fi indus în eroare persoanele vătămate, contactându-le la telefon și spunându-le că o persoană apropiată este vinovată de producerea unui accident rutier grav.

Pentru înlăturarea consecințelor penale ale accidentului, precum și sub pretextul acoperirii costurilor medicale generate de intervenția personalului medical, victimelor le-ar fi fost solicitate diverse sume de bani ce ar fi fost ridicați de complici.

Prin activitatea infracțională, ar fi fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 700.000 de lei.

15 mandate de aducere vor fi puse în executare, persoanele depistate urmând să fie conduse la audieri.

La activități participă și jandarmi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*