Poliţiştii de frontieră tulceni au descoperit trei cetăţeni români, care dețineau cantitatea de 160 de kilograme peşte, fără a deține documente legale.
În data de 02.05.2019, în jurul orei 05.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Chilia, acţionând în baza unei informaţii, au oprit pentru control pe raza localității Periprava, judeţul Tulcea, în zona pontonului de acostare, trei bărbați care transportau mai mulți saci de rafie către nava de pasageri.
Astfel, în cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei trei bărbați sunt cetățeni români, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, fiind domiciliați pe raza județelor Bacău și Teleorman și transportau în opt saci, cantitatea totală de 160 kilograme de peşte, din specia scrumbie, în stare proaspătă, fără a deține documente legale.
Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere și transport fără documente legale a peștelui, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.
Cum dracu’ era ma proaspătă? A prins-o atunci, lângă vapor? Vedeți ma ce dreaq scrieți, mai conectați și creierul.
În acest caz, peștele nu era congelat și mirosea specific peștelui proaspăt prins. Nu scrie nicăieri că numai ce fusese prins.