11 persoane evacuate dintr-o clădire cu cinci etaje din Tulcea, în urma unui incendiu izbucnit într-o garsonieră

Incendiu izbucnit într-un bloc cu cinci etaje din municipiul Tulcea. FOTO ISU Delta
Incendiu izbucnit într-un bloc cu cinci etaje din municipiul Tulcea. FOTO ISU Delta

Pompierii militari au fost solicitați să intervină, joi, la un incendiu izbucnit într-un bloc cu cinci etaje, din municipiul Tulcea. Flăcările au cuprins o garsonieră aflată la etajul al doilea al imobilului, iar 11 locatari din bloc au fost evacuați.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, focul a fost anunțat în jurul orei 17.25, iar la fața locului au intervenit de urgență patru echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apa şi spumă, o autospecială pentru salvare și lucru la înălțime și o autospecială SMURD. Incendiul a izbucnit la o garsoniera de la etajul doi al blocului și se manifesta cu flacăra, cu degajare de fum, în incinta unei camere.

„Locatarul apartamentului, în vârstă de 58 de ani, și un alt bărbat, în vârstă de 40 de ani, au suferit intoxicații din cauza fumului. Au fost preluați de echipajul SMURD, iar după ce au fost monitorizați, au refuzat transportul la spital”, au precizat sursele citate.

Până să fie stins, focul a distrus obiecte de mobilier și electrocasnice, dar a fost salvată restul garsonierei. Cauza probabilă producerii incendiului este efectul termic al curentului electric.

„Din fericire nu au fost înregistrate victime, nicio persoană rănită, iar forțele de intervenție au evacuat 11 persoane din imobilul afectat”, au mai transmis pompierii tulceni.

La locul intervenției au fost prezente două echipaje mixte de poliție și jandarmi.

Incendiu izbucnit într-un bloc cu cinci etaje din municipiul Tulcea. FOTO ISU Delta
Incendiu izbucnit într-un bloc cu cinci etaje din municipiul Tulcea. FOTO ISU Delta

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*