Vor suna alarmele în mai multe localități din județul Tulcea




IGSU va desfășura lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă

În toate județele țarii vor avea loc exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în vederea centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale.

Începând cu luna august a anului curent, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, sunt acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național.

În data de 4 octombrie sirenele vor suna în 11 localități ale județului Tulcea, și anume: Jijila, Văcăreni, I.C. Brătianu, Grindu, Luncavița, Dorobanțu, Horia, Hamcearca, Topolog, Slava Cercheză și Ciucurova.

Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația prin intermediul sirenelor electrice și electronice au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

SEMNIFICAȚIA SEMNALELOR DE ALARMARE ACUSTICE A POPULAȚIEI

Semnalele de alarmare acustice a populației, instituțiilor publice si operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană si încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepția sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut.

a) Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu

pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele.

b) Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele.

c) Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele.
d) Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 1 minut.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*