Spectacol culinar la Jurilovca! 30 de bucătari pregătesc peste 15 tone de pește pentru 15.000 spectatori

Serbarea Borșului Pescaresc de la Jurilovca
Serbarea Borșului Pescaresc de la Jurilovca

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani și primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, au participat la conferința de presă care anunță deschiderea unui eveniment devenit o adevărată tradiție locală la Jurilovca: “Festivalul borșului de pește”.

Evenimentul aduce la un loc oameni ai locului, dar și turiști veniți să se bucure de cele mai frumoase povești culinare ale acestor meleaguri.

„Voi începe prin a îl felicita pe maestrul de ceremonii al acestui eveniment, primarul Eugen Ion, omul care a sfințit locul și care a știut să pună în valoare absolut toate frumusețile acestei comune. Este un om care își iubește comuna, care iubește oamenii care însuflețesc aceste meleaguri binecuvântate, este un om care aduce plus valoare fiecărui eveniment în care se implică“, a transmis vicepreședintele CJ Tulcea, Dumitru Mergeani.

Domnia sa a vorbit, de asemenea, despre prima săptămână din septembrie, ca fiind un amestec perfect de calitate a evenimentelor organizate (și) cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea.

„Am încheiat a șaptea ediție a Festivalului Rowmania, anunțăm, aici, a șaptea ediție a Festivalului Borșului Pescăresc Jurilovca. După un week-end cu Dichis’n’blues și cu întâlniri teatrale la Sulina, în care am oferit hrană sufletului, vine vremea să oferim hrană trupului, la festivalul pescăresc de la Jurilovca“, a spus vicepreședintele Mergeani.

Acest adevărat eveniment extrem de complex aduce, pe lângă o serie de demonstrații culinare cu specific pescăresc, excursii cu caiacele și cu alte ambarcațiuni pescărești în portul Jurilovca, ateliere interactive pentru copii (facepainting, false tatoo, origami, ateliere de noduri pescărești), activități ale cercetașilor marini, expoziție de fotografie, standuri de produse artizanale și preparate locale, dar și o expoziție de grafică, pictură și fotografie.

Festivalul se încheie cu o serie de spectacole inedite: urcă pe scenă Georgiana Chiriță, Radu Captari, Vali Boghean & Band, dar și Zdob și Zdub.

Dumitru Mergeani și organizatorii festivalului de la Jurilovca
Dumitru Mergeani și organizatorii festivalului de la Jurilovca

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*