Polițiștii tulceni și constănțeni au colaborat într-o acțiune de amploare

Echipaj de politie. FOTO arhiva

În perioada 15 – 18 septembrie,  polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Constanța au acționat pe linia prevenirii și combaterii furturilor de animale, combustibili și produse fito-sanitare.

În weekend, polițiștii tulceni și constănțeni din cadrul structurilor de ordine publică și rutieră, au acționat pe raza comunelor din județele Tulcea și Constanța, pentru identificarea persoanelor care transportă diferite mărfuri fără documente legale, prevenirea și combaterea furturilor, precum și a altor activități ilicite.

Din analiza dinamicii infracționalității înregistrate în lunile iulie-septembrie 2017, a rezultat o ușoară creștere a furturilor de animale, în special în zona limitrofă dintre județele Tulcea – Constanța.

În acest context, polițiștii au desfășurat 17 filtre rutiere pe drumurile publice, precum și pe drumurile de acces către localități, au fost verificate 175 de autovehicule, iar 200 de persoane au fost legitimate. Au fost efectuate controale la mai multe societăți comerciale, ferme și stâne de pe raza județelor.

Cu ocazia acestei acțiuni au fost constatate 8 infracțiuni și au fost aplicate 77 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 31.000 de lei, din care 61 la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 9 la Legea 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială și a liniștii publice, 3 la Legea nr.333/2003 privind paza obiectivelor, iar restul la alte acte normative.

Totodată, polițiștii au reținut 3 permise de conducere, un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au retas un certificat de înmatriculare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*