Polițiștii tulceni au aplicat 80 de sancțiuni pentru abateri de la Codul Rutier în 24 de ore

Polițiștii au sancționat 80 de persoane în 24 de ore. FOTO IPJ Tulcea

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun și îi expun pe ceilalți participanți la trafic prin nerespectarea regulilor de circulație rutieră.

În urma acestei acțiuni, ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale în valoare de 40.000 de lei, au fost reținute 5 permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*