Peste 50 de jandarmi vor asigura ordinea publică la manifestările religioase prilejuite de „Botezul Domnului”

Zeci de jandarmi vor asigura măsurile de singuranță publică la Bobotează. FOTO IJJ Tulcea

Sâmbătă, pe 6 ianuarie, peste 50 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase prilejuite de „Bobotează”, pe faleza municipiului Tulcea, precum şi la 10 lăcaşuri de cult de pe raza judeţului.

Pe toată perioada manifestărilor religioase, efectivele jandarmeriei tulcene vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, protecţia tuturor participanţilor la procesiune şi la slujba de sfinţire a apei, organizate de Arhiepiscopia Tulcea.

Pentru creşterea gradului de siguranţă, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii nedorite sau de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria Tulcea recomandă tuturor cetăţenilor:

• să dovedească răbdare şi respect în raport cu solemnitatea evenimentului;
• să respecte regulile stabilite de Arhiepiscopie şi indicaţiile jandarmilor;
• să adopte un comportament civilizat şi să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a manifestării
• să acorde o atenţie deosebită modului de asigurare a securităţii bunurilor/obiectelor personale;

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*