O ambarcațiune cu turiști s-a răsturnat la Sulina, în Golful Musura

Turiștii au fost salvați de un echipaj al Poliției de Frontieră. FOTO Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au intervenit pentru salvarea a opt persoane care au căzut dintr-o barcă, în Dunăre, fiind în pericol de înec.

În după amiaza zilei de 13 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina au fost sesizați telefonic de către un lucrător de la Stația Meteo Sulina despre faptul că în Golful Musura, în dreptul staţiei meteo, s-a răsturnat o ambarcațiune cu mai multe persoane la bord.

Poliţiştii de frontieră au acţionat operativ, deplasându-se în zonă cu două ambarcaţiuni rapide, conform procedurilor specifice în astfel de cazuri.

La scurt timp, persoanele au fost recuperate din apă de către echipajele poliţiei de frontieră şi aduse în siguranţă în Portul Sulina, unde au fost preluate pentru investigaţii medicale amănunţite, de personalul medical de la Serviciul de Urgenţă Sulina.

Cele opt persoane, cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani, se deplasau cu ambarcaţiunea în scop turistic, iar pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul, poliţiştii de frontieră au informat lucrătorii Căpităniei Portului Sulina.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*