La Tulcea a avut loc sărbătorirea Zilei Drapelului Național al României

Ziua Drapelului a fost sărbătorită la Tulcea. FOTO IJJ Tulcea

Instituţia Prefectului – Judeţul Tulcea în parteneriat cu Garnizoana Tulcea au organizat astazi, 26 iunie 2018, începând cu ora 10.00, în Piața Tricolorului din municipiul Tulcea, o manifestare specială dedicată „Zilei Drapelului Național al României”.

La eveniment au luat parte oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate, ai partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale, precum şi cetăţeni ai municipiului şi judeţului Tulcea.

După prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, au urmat alocuţiunile oficialităţilor prezente la eveniment.

Manifestările s-au încheiat cu, binecuvântarea și sărutul drapelului, înălțarea drapelului României la catarg concomitent cu intonarea imnului național și defilarea gărzii de onoare.

„Am onoarea să salut astăzi drapelul naţional al României simbol al libertăţii noastre, al istoriei şi totodată al viitorului românilor.

Mă bucură şi în acelaşi timp mă onorează faptul că ne-am reunit astăzi cu toţii sub cele trei culorile ale Drapelului Naţional. Acesta este simbolul sub care s-a făurit statul român, simbolul sub care naţiunea română este unită, şi suntem datori să îl sărbătorim şi să-l cinstim în memoria înaintaşilor noştri, cei care şi-au vărsat sângele pentru recunoaşterea în întreaga lume a identităţii şi integrităţii României.

Roşul, galbenul şi albastrul ne-au însoţit permanent, atât în vreme de grea cumpănă, cât şi în cele de izbândă şi realizări. Sub aceste trei culori, s-au înfăptuit marile proiecte ale poporului nostru, iar acum drapelul României flutură alături de cel al Uniunii Europene.

Şi astăzi, Tricolorul îi însoțește pe militari pretutindeni, pe câmpul de bătălie pentru apărarea țării, la instrucție sau în misiunile din teatrele de operațiuni ducând cu el dorința națiunii române de a-și afirma deplina independență și suveranitatea, de a avea relații bazate pe încredere și respect reciproc cu toate popoarele lumii. Steagul capătă suflet când e purtat de un sportiv victorios sau când onorează un militar căzut la datorie. Drapelul ne umple de bucurie şi ne sprijină în suferinţă, fiind un simbol care se transformă în sentiment atunci când se întâlneşte cu momente cheie din vieţile noastre şi din destinul ţării. De aceea, vă spun că fiecare dintre noi este parte a istoriei şi suntem datori cu toţii să ne cinstim simbolurile identităţii noastre naţionale.

În numele Instituţiei Prefectului Judeţului Tulcea, dar şi al meu personal, doresc să le transmit tulcenilor şi sincere urări de bine şi multă sănătate. La mulţi ani, Drapelului nostru Naţional! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a spus prefectul județului Tulcea, Lucian Furdui.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*