IPJ Tulcea prezintă anul 2017 din punctul lor de vedere – accidentele grave au crescut și au aplicat 23.050 sancțiuni la capitolul Circulație Rutieră

Polițiștii tulceni în acțiune. FOTO Cătălin Schipor
Polițiștii tulceni în acțiune. FOTO Cătălin Schipor

Indicatorii statistici ai Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea relevă, pentru anul 2017, scăderea infracțiunilor sesizate cu 2,41%, menținându-se astfel trendul descendent înregistrat în ultimii ani. În zona adiacentă unităților de învățământ nu au fost înregistrate infracțiuni nici în 2016 și nici în anul 2017.

În anul 2017, pentru prevenirea criminalității, polițiștii tulceni au desfășurat 2.098 de activități preventive, în principal având ca priorități prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, precum și prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, cu accent pe prevenirea furturilor din autoturisme și prevenirea furturilor din societăți comerciale.

Numărul infracțiunilor judiciare sesizate a scăzut cu 8,27% față de anul trecut, cu 6,9% în mediul urban și cu 1,37% în mediul rural.

În anul 2017, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfăşurat activităţi în cadrul unui număr de 12 planuri naţionale de acţiune, prin 141 acţiuni la nivel local (față de 78 în anul 2016), fiind aplicate 196 de sancțiuni contravenționale (față de 110 în 2016) în valoare totală de 875.000 de lei (față de 320.700 de lei în anul 2016), atât cu forţe proprii cât şi în colaborare cu alte instituţii precum Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea.

În anul 2017, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoare au ridicat în vederea confiscării 131 arme de foc, 323 kg de substanțe toxice, 24.600 kg produse de uz fitosanitar și 468 kg de explozivi.

În cursul anului 2017, la nivelul județului Tulcea a scăzut infracționalitatea stradală în mediul urban cu 3,80%. Nu au fost înregistrate infracțiuni stradale cu grad de pericol social deosebit (omor, tentativă de omor, viol).

Au fost desfăşurate 3.612 activităţi comune cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Tulcea, din care 274 acţiuni şi controale, 3.338 patrulări mixte în mediul urban, 80 patrulări mixte în mediul rural, fiind aplicate 973 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 263.412 lei și constatate 58 infracţiuni.  În cadrul activităților comune au fost suprinse în flagrant 69 persoane, au fost conduse la sediul poliției 389 persoane și au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 8.310 lei.

În anul 2017, activităţile pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale la regimul silvic, circulaţiei, prelucrării şi comercializării materialului lemnos s-au desfăşurat în baza Planului de acţiune „SCUTUL PĂDURII 2017”, precum şi a protocoalelor de cooperare încheiate între Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu de pe raza judeţului.

Polițiștii au dispus ridicarea în vederea confiscării a cantității de 178,48 metri cubi de material lemnos, 171 „Pomi de Craciun” (specia brad), 5 fierastraie mecanice, 2 topoare, 3 autovehicule, 6 atelaje hipo și 10 alte bunuri. Au fost aplicate 202 sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 274.600 de lei.

Activităţile pentru prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj piscicol s-au desfăşurat în baza Planului de acţiune „STOP BRACONAJULUI 2017”, precum şi a protocoalelor de cooperare încheiate între Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu de pe raza judeţului.
În 2017, poliţiştii tulceni au ridicat în vederea confiscării 3.160,82 kg pește, 11 kg icre, 294 de unelte de pescuit, 4 ambarcațiuni și 2 autovehicule.

Analiza evoluţiei dinamicii accidentelor rutiere a relevat faptul că în anul 2017, pe drumurile publice din județul Tulcea accidentele grave au crescut cu 1,20% în comparație cu anul 2016, iar numărul răniților grav a rămas la fel ca anul trecut.

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere produse pe raza judeţului Tulcea au fost: nerespectarea regimului legal de viteză, neacordarea de prioritate pietonilor şi traversarea neregulamentară a drumului public de către pietoni.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, în cadrul acțiunilor desfășurate, au fost aplicate 23.050 sancțiuni contravenționale.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*