Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” Tulcea vă invită să vizionați lucrarea Lunii noiembrie la Muzeul de Artă




Pictura „Balcic“ de Eustațiu Stoenescu poate fi admirată la la Muzeul de Artă din Tulcea

Pe parcursul lunii NOIEMBRIE 2017, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa nr.2, publicul poate viziona lucrarea artistului Eustațiu Stoenescu (1884 – 1957), „Balcic”, aparținând colecției de pictură.

”Pentru mine pictura reprezintă libertatea care mă cuprinde în mijlocul tuturor culorilor, curcubeelor și aurorelor boreale ale lumii.”
(Eustațiu Stoenescu)

”Una dintre cele mai notorii prezenţe româneşti interbelice, pictorul Eustaţiu Stoenescu, a dispărut încetul cu încetul din conştiinţa publică, până aproape de limita completei uitări şi a inevitabilului anonimat. Întotdeauna, în aceste situaţii în care prăbuşirea este la fel de adâncă pe cât de ameţitoare era odinioară gloria, cauzele sunt multiple, iar explicaţiile trebuie să fie şi ele suficient de suple şi de nuanţate pentru a evita concluziile simplificatoare şi mecanice, conform cărora totul se rezolvă pe traseul direct şi previzibil vinovat – victimă.
Născut la Craiova în anul 1884, în casa uneia dintre cele mai înstărite familii din Oltenia, Eustaţiu Stoenescu face parte dintr-o generaţie exemplară de oameni de cultură români, de la Jean Al. Steriadi, Samuel Mutzner, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, până la Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi şi Nicolae Titulescu, cel din urmă un apropiat al lui Stoenescu încă din primii ani de copilărie, dar şi dintr-o lume privilegiată social şi la adăpost de orice problemă economică. În consecinţă, emulaţia intelectuală, nonşalanţa şi o bună stăpânire a codurilor aristocratice, dublate de o anumită detaşare pe care i-o permitea spaţiul său economic securizat, sunt elementele-cadru ale personalităţii sale artistice şi morale.

Eustaţiu Stoenescu este unul dintre puţinii artişti români cu o reală circulaţie dincolo de graniţele naţionale. Înzestrarea de portretist şi cunoaşterea exactă a artei europene, şi nu numai, a timpului, dublate de o mare capacitate de adaptare la stiluri şi la formule diferite, i-au facilitat accesul atât în sălile de expoziţii, cât şi la multe comenzi în diverse locuri din Europa şi din lume. Participarea la Bienala de la Veneţia, marile expoziţii din Statele Unite şi altele, de mai mică anvergură, din Franţa, Elveţia, Egipt, pelerinajul, mai pe urmă, ca exilat, prin Europa, Asia, Africa şi America, îi vor consolida o indiscutabilă carieră internaţională. Moartea însăşi îl surprinde la New York, în 1957, ca victimă a unui regim care l-a exilat din spaţiul său originar, a cărui cronică, pe jumătate mondenă, pe jumătate fictivă, a făcut-o, cu un devotament profund, vreme de mai multe decenii. Dacă în compoziţii este instabil, de multe ori redundant, mai mereu tributar unor modele şi plasat în exterior prin exacerbarea îndemânării tehnice, în ansamblu Eustaţiu Stoenescu are ceva dintr-un tratat enciclopedic. Cumulând cunoştinţe, experienţă, un talent nativ poate de multe ori excesiv şi o putere de muncă impresionantă, el este un artist care nu intră neapărat în top şi nu flatează acea suspectă nevoie de proiecţie mitologică a multor amatori de ocazie, dar care garantează profesionalismul exemplar, continuitatea şi ţinuta înaltă a unei acţiuni simbolice în acelaşi timp responsabile şi lucide.”

(Pavel Șușară, ”Un pictor aproape uitat: Eustațiu Stoenescu”, în România Literară, 2001)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*