FOTO VIDEO O autocisternă a luat-o la vale pe varianta ocolitoare a municipiului Tulcea

Camioanele cu anvelope uzate au fost printre problemele de pe șosele. FOTO DRDP Constanța

Camionagii continuă să facă probleme pe șoselele din țară, plecând la drum cu mașinile total neechipate, sau cu cauciucuri nepotrivite pentru polei și zăpadă. După TIR-ul care a blocat un sens al Autostrăzii A2, un altul a derapat și s-a pus de-a latul pe drumul vechi, iar în Tulcea, o autocisternă a luat-o la vale pe o pantă din municipiu.

Dimineață, în jurul orei 6.00, un autotren a derapat pe Autostrada A2 – București – Constanța, blocând întreaga cale. După ora 13.00 de abia acesta a fost tractat și scos de pe partea carosabilă cu ajutorul unui camion special. Imaginile surprinse de către cei de la DRDP arată starea precară a cauciucurilor capului tractor care cu greu ar fi făcut față și nu ar fi fost un pericol chiar și pe o ploaie de vară.

Un alt accident în care a fost implicat un autotren s-a înregistrat pe drumul vechi DN3, km 114, între localitățile Cuza Vodă și Călărași. Și aici autotrenul a derapat și a intrat în șanț, blocând întregul drum. S-a intervenit cu un utilaj pentru ca drumul să fie iar practicabil.

În municipiul Tulcea, un localnic a surprins imagini semănătoare cu un autocisternă, pe varianta ocolitoare a orașului. Capul tarctor patina chiar dacă era o pantă cu înclinare mică, iar în cele din urmă a alunecat la vale

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*