FOTO VIDEO Incendiu puternic într-o gospodărie din Jijila. Pompierii au reușit să salveze casa și animalele

Pompierii au intervenit pentru limitarea unui incendiu. FOTO ISU Delta Tulcea

O familie din localitatea Jijila, județul Tulcea s-a trezit în toiul nopții alertați de vecini, care au văzut fum ieșind din zona unde aveau grajdul și cotețele.

Oamenii au sunat la 112 în jurul orei 2.30 și au alertat pompierii. La fața locului au fost trimise  2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 SMURD și 13 subofițeri de la stația Măcin a ISU Delta Tulcea. Pompierii au reușit să limiteze propagarea incendiului, dar și să salveze o parte din agoniseala familiei în curtea căreia a izbucnit incendiul, lupta cu flăcările încheindu-se la ora 6. dimineața.

A fost salvat 1 cal, 1 vacă, 1 scroafa cu 5 purcei, 5 tone furaje și casa proprietarului. Din păcate, în incendiu au ars 80 de mp grajd din lemn și lut, 500 baloți mici de fan și lucernă, 300 kg de porumb, 2 porci de circa 200 kg și 10 metri gard din stuf.

Pompierii și polițiștii încearcă să stabilească care au fost cauzele izbucnirii incendiului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*