FOTO Slujba Învierii la Catedrala Episcopală din Tulcea. Sute de tulceni au venit să ia lumină de la PS Visarion

PS Visarion, Episcopul Tulcii, la slujba de Înviere. FOTO Episcopia Tulcii
PS Visarion, Episcopul Tulcii, la slujba de Înviere. FOTO Episcopia Tulcii

După ce credincioşii tulceni au participat în Săptămâna Mare la slujbele deniilor, în noaptea Sfintelor Paşti, mult mai mulți au participat şi anul acesta la slujba Învierii oficiată de către P.S. Părinte Episcop Visarion la Catedrala Episcopală ,,Sf. Nicolae” din Tulcea.

Credincioşii s-au încărcat duhovnicește și mai mult de prezența semnului vizibil al Pogorârii Mântuitorului la iad, Sfânta Lumină de la Ierusalim, care a fost adusă de la Patriarhia Română de către o delegaţie a Episcopiei Tulcii.

La Centrul Eparhial, unde a fost întâmpinată Lumina Sfântă, în cadrul unei ceremonii specifice, Preasfinţitul Părinte Visarion a oferit-o preoţilor, cu două ore înainte de miezul nopții, după care, aceștia la rândul lor, au dus-o mai departe la bisericile parohiale spre a fi dăruită credincioşilor.

La miezul nopţii, Preasfinţitul Visarion, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi slujitori la Catedrala Episcopală a împărţit sfânta lumină credincioşilor, pentru ca aceştia să o poarte în timpul slujbei, iar apoi, după ce o vor duce acasă, să le amintească că în viață trebuie să se poarte ca fii ai Luminii”

După momentul oferirii luminii, s-a continuat oficierea slujbei Învierii în faţa Catedralei Episcopale, pe un podium special amenajat, unde s-a dat citire şi Pastoralei de Sfintele Paşti ,,Învierea Domnului – lumina vieții.”

Slujba vecerniei (a doua Înviere) cu citirea Sfintei Evanghelii în 12 limbi a fost oficiată la Catedrala Episcopală Sf. Nicolae începând cu ora 14,00, după care la Centrul Eparhial Preasfinţitul Părinte Visarion a oferit o recepţie pascală la care au luat parte preoţi din municipiu şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*