FOTO Panică în municipiul Tulcea, la complexul Pelican din cauza unui recipient cu zahăr

Din fericire a fost doar mult fum, fără pagube materiale. FOTO ISU Delta Tulcea

Mai multe persoane au sunat în noaptea de luni spre marți la 112, după ce au văzut un fum dens ieșind dintr-o patiserie din complexul Pelican.

La fața locului a fost trimis un echipaj format din cinci subofițeri și o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul ISU Delta Tulcea. Pompierii au făcut o inspecție pentru a depista sursa incendiului, iar la scurt timp, aceasta a fost depistată. Era vorba de un recipient cu zahăr care a fost uitat pe o hotă, s-a încins și a degajat foarte mult fum. Sursa de fum a fost îndepărtată, iar fumul a fost degajat, fără a se înregistra pagube.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*