FOTO Misiune a pompierilor tulceni pentru salvarea unui cal

Pompierii tulceni au fost solicitați pentru salvarea unui cal căzut într-un pârâu. FOTO ISU Delta Tulcea

Pompierii ISU Delta Tulcea au fost solicitați prin 112 în jurul orei 12.40 să intervină pentru salvarea unui cal căzut într-o derea.

La locul solicitării, în localitatea Poșta a fost trimis un echipaj format dintr-o autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 ofițer și 5 subofițeri, din Detașamentul de pompieri Tulcea. Salvatorii încearcă să scoată animalul din apă, dar acesta este obosit și nu cooperează, făcând misiunea de salvare mai grea.

La fața locului a fost trimis și un buldoexcavator de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Frecăței pentru a ajuta la scoaterea animalului.  În cele din urmă s-a reușit salvarea cu bine a animalului.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*