Descinderi în municipiul Tulcea pentru prinderea unui suspect considerat periculos

Politistii au intervenit pentru prinderea suspectului. FOTO IPJ Tulcea

Polițiștii au efectuat o descindere într-un imobil din municipiul Tulcea în care se afla un individ suspect de comiterea a cel puțin o faptă cu violență. Cel vizat a fost reținut, urmând a se cere arestarea sa preventivă.

Fapta pentru care era căutat respectivul, a fost comisă în luna decembrie, când un bărbat a reclamat la 112 că a fost agresat de un individ pe care l-a surprins în timp ce îi fura din mașină. După două luni de cercetări, oamenii legii au dat de urma suspectului și s-au dus cu mascații după el.

Fapta a fost înregistrată în seara de 6 decembrie, pe strada Marcovici, din municipiul Constanța. Potrivit anchetatorilor, suspectul în cauză, ar fi pătruns în interiorul unui autoturism, din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras un memory-stick iar în momentul surprinderii de către proprietarul autoturismului în cauză, tânărul l-a lovit pe acesta, cu un corp dur în zona superioară a corpului.

Cazul a fost preluat de către compartimentul Furturi din Auto din cadrul IPJ Constanța, care, zilele trecute l-au identificat pe individ pe raza municipiului Tulcea. Drept urmare, în cursul zilei de 12 februarie, polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Constanța și polițiștii tulceni, au descins în locația în care se afla suspectul, identificat în persoana unui individ de 21 de ani, din localitatea Flămânzi, județul Botoșan.

Polițiștii constănțeni l-au reținut pe tânăr pentru o perioadă de 24 de ore, introducându-l în arestul I.P.J. Constanța, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*