Continuă acțiunile poliției rutiere pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere în județul Tulcea

Echipaj de politie. FOTO arhiva

În perioada 13 – 19 noiembrie, Poliția Rutieră desfășoară acțiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În ziua de 13 noiemvrie, polițiștii au acționat pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice. În cadrul activităților desfășurate, Poliția Rutieră a aplicat 102 sancțiuni contravenționale, a reținut 6 permise de conducere și a retras 4 certificate de înmatriculare.

În ziua următoare, pe 14 noiembrie, obiectivul polițiștilor rutieri l-a constituit neacordarea priorității de trecere pietonilor și/sau vehiculelor, fiind aplicate 69 sancțiuni contravenționale la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. În cadrul acțiunii, polițiștii au reținut 7 permise de conducere

În a treia zi, pe 15 noiembrie, acțiunile Poliției Rutiere au urmărit combaterea abaterilor săvârșite de pietoni, respectiv prezența/deplasarea neregulamentară a pietonilor pe carosabil, traversarea neregulamentară. Au fost aplicate 52 sancțiuni contravenționale la legislația în domeniu, din care 45 pentru traversare neregulamentară și 7 pentru deplasare neregulamentară pe partea carosabilă.

În data de 16 noiembrie Poliția Rutieră va acționa pentru sancționarea neacordării priorității de trecere pietonilor și/sau vehiculelor, iar în weekend – 17–19 noiembrie vor fi organizate acțiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză și încălcarea normelor legale ce reglementează depășirea.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*