Condamnat cu suspendare pentru că a omorât cu cruzime un câine, va efectua muncă în folosul comunității la Primăria Tulcea sau într-o școală din municipiu

Curtea de Apel Constanța a luat decizia definitivă. FOTO Cătălin Schipor

S-a simțit ninja în fața unui câine legat și l-a tăiat de mai multe ori cu sabia. Inițial, pentru fapta sa a fost condamnat la o pedeapsă cu executare, dar apelul a decis că nu este bun pentru penitenciar, așa că va face muncă în folosul comunității, printre funcționari publici sau printre copii.

Fapta a fost comisă pe 1 iunie 2014, când condamnatul, Ali Gener Memet, a luat o sabie artizanală și a lovit de mai multe ori câinele unei rude, în timp ce animalul era legat într-un padoc. Rănile provocateau fost foarte grave și chiar dacă propietarul câinelui a fugit cu el la veterinar, acesta nu a mai putut să îi salveze viața, fiind necesară eutanasierea.

Inițial, în iulie 2017, Judecătoria Tulcea l-a condamnat la 6 luni de închisoare cu executare. Sentința a fost atacată atât de inculpat, cât și de către procurori. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța, iar aici magistrații au decis să îi dea câștig de cauză lui Ali Gener Memet și au schimbat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de șase luni. În această perioadă are obligația de a efectua 60 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei Municipiului Tulcea sau în cadrul unei instituţii de învăţământ de pe raza Municipiului Tulcea ce va fi stabilită de Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Tulcea.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*