Concursul Național de Pictură „Alexandru Ciucurencu“, organizat de autoritățile tulcene a ajuns la final

Concursul Național de Pictură „Alexandru Ciucurencu“ a ajuns la final. FOTO CJ Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani, a participat la festivitatea de premiere a Concursului Național de Pictură „Alexandru Ciucurencu“ ajuns, în acest an, la cea de-a XXVII-a ediție.

Concursul de pictură „Alexandru Ciucurencu“ își propune abordarea unor noi modalități de exprimare plastică și descoperirea, respectiv promovarea tinerelor talente din liceele și școlile de artă.

Ca de fiecare dată, la acest concurs gândit la nivel național, au fost invitați să participe elevi din toată țara. Așadar, la ediția din 2017 au fost înscrise peste 200 de lucrări din București, Suceava, Ploiești, Botoșani, Focșani, Brăila, Tulcea.

„Este o șansă extraordinară de afirmare pentru tinerii talentați într-un anume domeniu, dar și o oportunitate pentru județul Tulcea de a-și deschide porțile pentru sute de valori din cele mai îndepărtate zone ale țării. Îi felicit, așadar, pe toți cei care au intrat în acest frumos concurs al tinerelor talente și îi invit să revină și în alți ani, cu lucrări din ce în ce mai bune, care să pună în valoare atât talentul, cât și efortul extraordinar depus pentru cultivarea acestei pasiuni. Felicit, de asemenea, organizatorii acestei inedite competiții pentru faptul că, an de an, reușesc să dezvolte o idee frumoasă apărută în urmă cu mai bine de două decenii și să ridice nivelul calitativ al competiției“, a transmis vicepreședintele Dumitru Mergeani.

Amintim faptul că este vorba despre o competiție care a devenit, deja, o adevărată tradiție locală, un eveniment cultural care poartă numele lui Alexandru Ciucurencu, pictor născut în județul Tulcea, la Ciucurova, cunoscut drept creator al școlii coloristice românești.

Alături de alte competiții de renume organizate la nivelul Liceului de Arte, precum Festivalul de Interpretare Muzicală „George Georgescu“ sau concursul „Constantin Găvenea“, această competiție are darul de a reuni talente din întreaga țară aici, la Tulcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui Comunicat de Presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația TLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe TLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*